Nepal

Ziua 1: Cea in care am zburat spre Lukla

Alarma suna la 4.30 si reusesc cu greu sa ma trezesc si sa incep ultimele pregatiri pentru aventura care e pe cale sa inceapa. Ni s-a spus ca in ultimele doua zile au fost doar cateva zboruri care au ajuns la Lukla, nu s-a putut zbura din cauza vremii. Prognoza pe azi nu e foarte imbucuratoare, dar se pare ca vor fi cateva ferestre fara ploaie si ceata in care se va putea ateriza.

Aeroportul pentru zboruri interne e langa cel international. Din momentul in care ajungi acolo uiti orice regula si incerci sa gasesti o modalitate prin care sa-ti croiesti un drum prin multimea agitata. E un haos general care imi aminteste cu nostalgie de India. Suntem norocosi sa il avem cu noi pe Nir, cel care ne va fi ghid (si om de nadejde) pe perioada intregului trek. Lasam bagajele langa ghiseul Tara Air si ne gasim locuri in sala de asteptare. Nir ne anunta ca mai avem de asteptat vreo 30 de minute. Inca nu se zboara spre Lukla deoarece pista de acolo e acoperita de ceata. Cum in Nepal timpul e ceva relativ, 30 de minute se transforma intr-o ora, apoi in doua, timp in care sala de asteptare devine din ce in ce mai plina.

Ziua 1 2

Primim vesti bune de la baietii din expeditia pe Ama Dablam. Ei au reusit sa ajunga la Lukla. Speram ca va fi si randul nostru cat mai curand. Pe la 8.30 suntem chemati la acelasi ghiseu Tara Air pentru check-in. Ma surprinde sa vad cum toate calculele sunt facute pe foaie si incep sa mi se deruleze in minte episoade din Air Crash Investigations in care avioanele s-au prabusit din cauza calculelor de greutate gresite. Trag adanc aer in piept si imi alung acest gand. Baietii de la ghiseu sunt foarte operativi, in 5 minute toate duffle bag-urile sunt cantarite, bagajele etichetate si primim in sfarsit biletul de imbarcare.

Ziua 1 3

Trecem rapid de security si ajungem intr-o alta sala de asteptare. Se perinda zeci de oameni, unii mai norocosi se urca in avion si zboara, altii (majoritatea turisti) asteapta sa se ridice ceata de la Lukla ca sa poata zbura. Vad cum cateva avioane mici, cu elice decoleaza si sper ca in curand sa urcam si noi intr-unul dintre ele.

Ziua 1 4

In sfarsit se anunta zborul nostru, 117. Plina de entuziasm ma urc in autobuz si astept cu nerabdare sa vad cum va fi faimosul zbor. In avion, ma asez in fata, pe partea stanga (am inteles ca de acolo se vad cele mai frumoase privelisti). De piloti ne desparte doar o perdea, care acum e trasa asa ca pot vedea direct in carlinga. Ma bucura sa vad ca avioanele au primit un upgrade si au sistem de navigatie de la Garmin.

Ziua 1 5

Ma mira si ma amuza sa vad ca avem o stewardesa care ne va insoti in acest zbor. O nepaleza simpatica, bruneta, care ne ofera bomboane si dopuri de urechi. Bomboanele ajuta la desfundarea urechilor in timpul zborului.

Pornesc motoarele, avionul incepe sa tremure, pe geam vad elicele cum se invart din ce in ce mai tare. A venit momentul mult asteptat, decolam. Imi place foarte mult sa zbor, dar e prima data cand sunt intr-un avion atat de mic, cu elice, asa ca entuziasmul se implenteste cu un graunte de teama. Totusi e deja un vis devenit realitate asa ca ma bucur de fiecare moment, de fiecare peisaj. Zburam deasupra Kathmanduului care se dovedeste a fi extrem de mare, apoi deasupra unor dealuri pe care se zaresc plantatii de ceai. Un rau serpuieste si creaza o vale rosiatica care se combina perfect cu verdele dealurilor si albastrul cerului.

Ziua 1 6

Dupa aproximativ 40 de minute de zbor incep sa se zareasca printre nori cateva varfuri acoperite de zapada, semn ca ne apropiem de destinatie. Aeroportul din Lukla a fost declarat in 2010 cel mai periculos aeroport din lume.  Fiind situat intr-o vale, se aduna rapid ceata si nori, apar vanturi puternice, iar orice incercare de aterizare devine foarte periculoasa. Pista are doar 500m si se termina cu un deal, asa ca nu exista loc de greseli. Dat fiind numarul mare de accidente si titlul de cel mai periculos aeroport, Lukla risca sa isi piarda statutul de aeroport, asa ca pilotii nu mai risca si se intorc inapoi daca vremea se inrautateste si nu le permite sa aterizeze. Avionul si elicopterul sunt practic singurele mijloace de acces in zona respectiva, alternativa o reprezinta o zi de mers cu masina si inca doua zile de trekking.

Pilotul ne anunta ca nu putem ateriza la Lukla din cauza cetii si a ploii si ca suntem nevoiti sa ne intoarcem. Mi-am propus sa nu am nici o asteptare in excursia asta, dar vestea ma dezamageste, suntem la limita cu zilele de trekking si chiar imi doresc sa ajung la destinatie. Dupa alte cateva minute de zbor, avionul coboara brusc intr-o vale. In departare, in mijlocul salbaticiei, se zareste o bucata de asfalt care seamana a pista de aterizare. Pilotii aterizeaza pe ea cu multa indemanarea si ne spun ca vremea in Lukla pare sa se imbunatateasca asa ca asteptam cateva minute si poate vom putea ajunge la destinatie. La cativa metri de pista, cativa copii se distreaza copios leganandu-se pe o hinta.

Ziua 1 7

Asteptam o ora in caldura inabusitoare ca sa aflam de la piloti ca din pacate suntem nevoiti sa ne intoarcem. Conditiile meteo s-au inrautatit, nu vom putea ateriza. Urcam dezamagiti in avion si ne intoarcem in Kathmandu.

Perioada aceasta coincide cu Dashain, unul dintre cele mai mari festivaluri din Nepal asa ca nu exista nici o sansa sa mai putem zbura cu avionul azi, toate echipajele au plecat deja. Angajatii Tara Air ne arata un live stream cu aeroprotul din Lukla si intr-adevar, totul e acoperit de ceata.

Ziua 1 8

Suntem pusi pe lista de a doua zi, avionul care ar trebui sa decoleze la ora 12. Vremea pe maine se arata la fel de rea, asa ca slabe sanse sa putem zbura.

Un lucru fascinant in Nepal e ca poti obtine orice, atata timp cat stii unde sa cauti si esti dispus sa dai niste bani. Nu se poate zbura cu avionul? nici o problema, putem inchiria elicopter. In nici o ora, organizatorul din Nepal a dat cateva telefoane si pentru un pret, rezonabil, a reusit sa inchirieze doua elicoptere. Aveam de ales intre a da niste bani in plus si a rata intreaga excursie, asa ca decizia a fost simpla. Avem nevoie de doua elicoptere, dar pentru seara asta e disponibil doar unul, asa ca 5 dintre noi plecam in seara asta, iar restul pleaca maine la prima ora. Planul e ca noi 5 si cei 3 baieti care ne asteapta in Lukla sa facem trek-ul pana in Phakding asa cum era planul initial, iar ceilalti sa merga maine pana la Namche si sa ne regrupam acolo.

Planul suna bine asa ca ne luam bagajele, ne cantarim si asteptam imbarcarea in elicopter.  Dupa alte zeci de minute de asteptare suntem luati cu un autobuz si dusi la elicopter. Acolo il cunoastem pe Dustin, pilotul, un australian simpatic care are contract pe 3 ani in Nepal. Ne spune ca inca asteapta informatii legate de vreme, dar se pare ca vom putea zbura. Bagajele sunt incarcate. Ni se spune ca putem zbura, urcam veseli in elicopter si fix in momentul in care ne punem centurile, pilotul ne anunta ca vremea e mult prea rea si nu vom putea zbura. Ramane ca maine de dimineata, la 6 sa ne intalnim din nou in aeroport, prognoza meteo sa anunta mai buna.

Sunt putin dezamagita, dar increzatoare ca maine va fi mai bine. Nenea de la aeroport ne gaseste un taxi in care ne inghesuim toti 5 si vazandu-ne asa inghesuiti, rade si zice “big size, big problem”, moment in care ne destindem cu totii si ne amuzam copios.  Printre motocicletele si scuterele pe care de multe ori vezi o intreaga familie, ajungem la hotel unde ne reintalnim cu restul grupului. Ma bucur de o masa delicioasa, un dus fierbinte si un somn odihnitor, maine o iau de la capat.

Ziua 1 9

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s