Uncategorized

Ziua 2: Cea in care am ajuns la Lukla

4:30 trezirea. Povestea de ieri se repeta. Ingesui prin bagaj ultimele lucruri si cobor la receptia hotelului. Masina care trebuie sa ne duca la aeroport trebuie sa ajunga in orice clipa. Organizatorul din Nepal ne spune ca a vorbit cu un reprezentant al companiei cu care trebuie sa zburam si conditiile meteo sunt in continuare nefavorabile si ca mai trebuie sa asteptam. Miza e mare, daca azi nu ajungem la Lukla orice sansa de a mai face trekking pana la EBC dispare. Va trebui sa apelam la back-up, dar hai sa nu ne gandim la back-up, vremea pare a se imbunatati asa ca nu imi pierd speranta.

Intre timp savurez micul dejun impachetat cu grija de angajatii hotelului, se anunt a fi o zi lunga, asa ca orice sursa de energie este bine venita.

Ziua 2 1

Pe la 7 ajungem din nou in fata elicopterului. Pilotul ne anunta ca vremea nu e cea mai buna, dar vom putea zbura. O sa fie un zbor mai lung decat intr-o zi cu vreme buna, dar in 50 de minute – o ora ar trebui sa ajungem.

Ziua 2 2

Se fac ultimele pregatiri, se inghesuie toate bagajele si suntem gata de decolare. Deja se observa un progres fata de ziua de ieri.

Ziua 2 3

Daca peisajul vazut ieri din avion mi s-a parut spectaculos, cel din elicopter e si mai impresionant. Contraste fascinante, nori care lasa doar cateva raze sa lumineze verdele copacilor si al plantatiilor de ceai. E pentru prima data cand zbor cu un elicopter si pot vedea fiecare miscare a pillotului. Aparatele de zbor ma fascineaza, asa ca tot drumul e o adevarata placere. Ma gandesc ca indiferent daca voi ajunge sau nu la Lukla, calatoria cu elicopterul a meritat din plin.

Cu cat ne  apropiem de Lukla cu cat apar mai multi norisori pe cer. La o prima vedere nu par amenintatori, dar aflam in curand ca valea pe care trebuie sa o trecem ca sa ajungem la Lukla e plina de nori si ca trebuie sa ne oprim si sa asteptam o fereastra de vremebuna. Povestea se repeta. De data asta aterizam pe o pajiste, in fata unui tea house. Localnicii par deja obisnuiti cu sunetul asurzitor al elicopterelor si cu pagubele facute de acestea.

DSCF9607

Cat noi asteptam nerabdatori sa dispara norii si sa ne putem relua zborul, pajistea se umple cu inca 4 elicoptere care vor si ele sa aterizeze la Lukla.

Intre timp au pornit si ceilati colegi cu elicopterul din Kathmandu,  oare o sa ajunga si ei sa aterizeze aici?

Dupa aproximativ o ora de asteptare, ne imbarcam din nou. Momentul mult asteptat, zburam la Lukla. Din satuc (Surke) pana la Lukla se travereseaza o vale ingusta. Cateva minute mai tarziu vedem privelistea mult asteptata, faimosul aeroport. Ma cuprinde un sentiment de fericire si eliberare, am ajuns! Aterizam rapid si suntem intampinati de cei 3 baieti care ne asteapta inca de ieri. In acelasi timp aterizeaza si celalalt elicopter, asa ca ne reunim cu totii si suntem fericiti ca dupa atatea peripetii putem incepe mult asteptata calatorie.

Ziua 2 9.jpg

Incepem trek-ul cu o pauza de ceai la o cabana de langa aeroport. Golim rapid un termos mare cu ceai de ghimbir, primul din cele 3 ceaiuri zilnice recomandate pe care le vom consuma de-a lungul excursiei si facem cunostinta cu iacii, ajutoarele noastre de nadejde.

Sunt atat de fericita si recunoascatoare ca  am ajuns aici, au fost doua zile pline de suspans, dar a meritat. Sunt constienta ca partea dificila de abia acum incepe, dar sunt incantata si nerabdatoare sa vad cum o sa fie.

Azi parcurgem traseul pe care in mod normal ar fi trebuit sa-l facem in doua zile. Nu irosim timpul si pornim. Facem doar cativa pasi si ne oprim pentru controlul permiselor de vizitare. Suntem norocosi sa il avem cu noi pe Nir, care cunoaste formalitatile asa ca, in scurt timp, pornim din nou.

Traseul incepe cu o poteca larga, pietruita pe alocuri. Peisajul e frumos, dominat de verde, temperatura e numai buna de plimbare iar ploia pare sa ne dea un ragaz.

DSCF9622

Inca dupa primele minute de mers intalnim porteri, oameni ai locului care cara, in cosuri sprijinite pe frunte, incarcaturi foarte grele.

DSCF9624

Poteca, in sensul nostru de mers, e goala, semn clar ca nu s-a putut ateriza cu avionul. Din sens opus ne intersectam cu iaci. Regula de baza e ca iacul are prioritate si ca e bine sa stai pe partea opusa prapastiei atunci cand te intalnesti cu el.

Drumul pana la Phakding e o coborare usoara combinata cu mici urcari. Mare parte a drumului e pietruit si cu scari amenajate in portiunile mai abrupte. Drumul e impanzit de “troite” nepaleze insciptionate cu texte budiste si de roti de rugaciune pe care le ocolim prin partea stanga, asa cum cere traditia.

DSCF9649

La Phakding ne oprim pentru pranz. Analizez meniu. Carbohidrati, carbohidrati, carbohidrati. Pastele sunt printre preferatele mele asa ca imi comand o portie de noodles cu legume si ma surprinde sa vad portia imensa pe care o primesc. Ma gandesc ca inca mai am mult de mers, asa ca mananc totul cu pofta. Sunt chiar gustosi.

Ziua 2 10

Trebuie sa ajungem azi la Namche si mai e cale lunga pana acolo. Cu bateriile incarcate, pornim din nou la drum. Drumul continua pe langa rau, cu suisuri si coborasuri. Trecem prin paduri si peste primele poduri suspendate.

Dupa alte cateva ore de mers ajungem la faimoasele poduri suspendate. Initial a fost un pod care a devenit atat de uzat incat au construit un altul deasupra primului. Sunt suspendate la o inaltime destul de mare ceea ce le face si mai spectaculoase. Gasim un loc bun de poze si profitam de ultimele raze de lumina pentru o sedinta foto.

Se lasa intunericul asa ca scoatem frontalele. Altimetrele spun ca mai avem de urcat inca 400m.  Aflam de la Nir ca in aprox. 1.30 ar trebui sa ajungem in Namche. E tarziu, ma simt obosita, simt cum incep sa imi tremure picioarele. Imi amintesc ca nu am mancat nimic de la pranz, asa ca scot un baton de cereale uitat de Mariana in rucsac. Sunt asa recunoscatoare ca l-a uitat acolo, e fix ceea ce am nevoie. Il mananc rapid si imi recapat instant fortele. E deja bezna si noi continuam sa urcam. Se porneste o ploaie marunta si e din ce in ce mai frig. Nir trece in fruntea grupului si ne impune un ritm constant. Verific compulsiv altimetrul sperand ca am mai avansat.  Mai trec cateva minute bune pana cand in sfarsit vedem primele case din Namche. Ploaie se inteteste, dar nu mai conteaza, in curand vom ajunge la caldurica. Deja imi imaginez ceaiul de ghimbir pe care il voi savura  la cabana.

Namche-ul e cuprins de bezna si ceata, doar cateva luminite se zaresc de-a lungul dealului pe care se afla intregul sat. Ajungem rapid la cabana. Restaurantul e impanzit de steaguri si tricouri lasate de drumetii care au trecut pe aici. Atmosfera e placuta, ceaiul e minunat iar thukpa (un fel de supa cu multi taitei) e delicioasa.

Ziua 2 15

E prima noapte in camerele neincalzite, in sacul de dormit. Sunt o persoana destul de friguroasa, iar oboseala nu ajuta. Imi ia putin pana imi fac curaj sa merg in camera. Desfac sacul de dormit, fac “dusul” cu servetele umede, pregatesc electronicele si le bag cu mine in sac. Ma invelesc in cocon si imediat simt cum ma incalzesc. Rememorez ziua care a trecut. S-au intamplat atat de multe, atatea experiente intr-o singura zi. Am ajuns la 3400m! E un prim pas si sunt multumita. E fascinat cum timpul trece diferit atunci cand am parte de experiente noi. Pana una alta, somn, in sfarsit, somn.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s